De ce sunt anvelopele de iarna necesare

Nu uita! Vineri 23 ai in magazinul Ciclop reducere la TOATE produsele!

Anvelope de iarna – necesitate sau doar o obligatie?

Începând cu anul trecut, legea ne obligă sa montăm pe autovehicule anvelope de iarna, începând cu data de 1 Noiembrie, numai dacă drumul este acoperit cu polei sau zăpadă.
Pentru a ințelege rolul anvelopei de iarnă trebuie să știm că la fabricarea anvelopei se folosește un amestec de cauciuc sintetic și natural. Cel sintetic se comportă excelent la temperaturi mari dar se plastifiază la rece. Cel natural rămâne elastic la rece dar se apropie de limita de curgere la temperaturi mari.

Prin urmare, anvelopele de vară conțin cauciuc sintetic mult și cauciuc natural puțin, iar cele de iarnă conțin mai puțin cauciuc sintetic și mai mult cauciuc natural.
Ceea ce puțină lume înțelege (și aici unii îi includ și pe autorii legii respective) este că aceste anvelope ne ajută să avem o aderență bună nu numai pe carosabil alunecos ci și pe asfalt uscat atunci când temperaturile sunt scăzute. Noi considerăm, deci, relevantă în acest sens legislația similară a țărilor de pe acceași paralelă geografică (45º) cu a țării noastre, în care se prevede obligativitatea anvelopelor de iarnă pe toată durata sezonului rece, fără excepție.

Cum ne alegem anvelopele de iarnă?
Un consultant de vânzări bine documentat ne va ajuta să economisim timp și bani în procesul achiziționării acestor anvelope. E bine, însă, să știm câteva ponturi:

  • sunt de preferat cele cu preț mic sau mediu (față de cele scumpe) – pe de o parte plătești brandul și pe de altă parte nu ajungi să exploatezi produsul la un rulaj proporțional cu prețul. Explicația? În sezonul rece facem mult mai puțini kilometri decât în cel cald. O anvelopă de top ar trebui să reziste în jur de 10 sezoane. Insă cauciucul suferă în timp un proces de degradare numit îmbătrânire. Și iată că după 5 sezoane va trebui să înlocuim anvelopa cu toate că adâncimea profilului corespunde normelor legale.
  • din primul pont îl putem deriva pe al doilea – evitați anvelopele second hand. De cele mai multe ori ele au fost abandonate pe motiv de îmbătranire.

Cum le întreținem și cum le exploatăm?
Presiunea în pneuri trebuie verificată și ajustată mai des decât de obicei deoarece variațiile mari de temperatură produc variații mari ale presiunii; iar rularea cu un pneu prea umflat sau dezumflat îl uzează prematur.
E bine totuși de știut că un pneu puțin mai dezumflat asigură o aderanță mai bună pe gheață sau zăpadă.
Este preferabil să aveți un set de jante separat pentru anvelopele de iarnă deoarece montarea și demontarea repetată de pe jante duce la deterioarea anvelopelor.
Depozitarea pe timpul verii se va face într-un loc răcoros și întunecat pentru a reduce efectul de îmbătrânire.

Nu uita! Vineri 23 ai in magazinul Ciclop reducere la TOATE produsele!

Categorie: